DICŢIONAR - ”CE ESTE O MANTRĂ ?”

  Avertisment: Rostirea mantrelor este inutilă în cazul persoanelor care nu au primit Realizarea Sinelui (nu se află în starea de Yoga), adică la care energia secretă Kundalini nu este activată. Mai mult, este contraindicată, căci produce blocarea centrelor energetice (chakra).

Cuvântul "mantra" provine de la sanscritul "manana" ( a medita). Tra e un sufix ce desemnează instrumentul, unealta; Man ( a gândi, a avea în minte; Înrudit etimologic cu latinul mens, ori cu englezul mind). Mantra este, deci, instrumentul, formula sacră pentru evocarea sau aducerea în minte a viziunii şi a prezenţei lăuntrice a divinului.

Originea mantrei se raportează la Mnau. Mantra e încărcată de toată puterea, dar ea permite viziunea lui Brahma prin ochiul inimii (Anahath chakra) ce percepe sunete care nu se aud. "Nada" e manifestarea calităţii sonore a sunetului (Shabda) care corespunde elementului Eter (Akasha). Textele sacre hinduse arată că tot ce e perceput ca sunet este Shakti (Putere divină). Din Shabda se naşte Bindu, germenele manifestării, adică Ganesha sau OM; cu alte cuvinte Shakti e Principiul divin feminin, al cărei FIU este Ganesha.

Silaba sacră OM (AUM) e Sunetul primordial, sunetul creaţiei, sau Verbul. Ea este esenţa Vedelor, deci a ştiinţei sacre (Nirmala Vidya). Este prima şi cea mai importantă mantra. Upanishadele arată că este arcul, în timp ce Sinele (Atman) e săgeata, iar Brahma ţinta. Ea e integrată (de regulă, la început) în celelalte mantre. De exemplu în mantra Gayatri (puterea Elementelor fiecărei chakra): OM Bhuh, Om Bhuvah, OM Mah, OM Janah, OM Tapah, Om Satyam, OM Tata Savitru Varenyam Bhargo Devasya, Dhi Mahi Dhiyo Yonah Prachodayat, OM Apo Jyoti Raso Mrutam, OM Bhur Bhuvah Swarom. Sau, în binecunoscuta mantra OM Mani Padme Hum (OM, giuvaerul din inima lotusului) folosită îndeosebi de buddhişti.

Rostirea mantrelor are un scop şi un caracter specific bine precizat. Astfel, în cadrul ceremoniilor de venerare a Focului (Havan), în timpul ofrandelor se pronunţă mantra OM Swaha, iar în timpul libaţiilor, mantra Vasat.
OM este, prin excelenţă, manifestarea divinităţii. În strânsă legătură cu AUM, cuvântul ebraic AMIN (amen), adoptat de liturghia creştină la sfârşitul rugăciunii, este suflul creator invocat pentru a o împlini. Sepher Yetsirah spune că Memra (=cuvântul) produce orice obiect şi orice lucru prin Numele său Unu.

Simbolismul şi folosirea Numelui divin reprezintă o trăsătură constantă a tuturor religiilor theiste, ca şi a formelor de buddhism ce se apropie de acestea. Invocarea se face înainte, în timpul sau după ofrande ori sacrificii, sau independent, de exemplu sub forma rugăciunilor.

Prima invocare menţionată în Vechiul Testament a fost făcută de Avram care "a zidit şi acolo un altar Domnului, şi a chemat Numele Domnului" (Geneza 12.8).
Prin rostire, Numele a reamintit Divinităţii, ceea ce determină prezenţa divină: "În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi Te voi binecuvânta" i-a spus Domnul lui Moise (Exod 20.24).
Numele secret al lui Dumnezeu (căci nu poate fi rostit decât de marele preot) este Tetragrama YHWH, citită Yahweh (mai plauzibil decât Yehova) şi se traduce prin Cel care este. Numele divin nu poate fi rostit, căci Dumnezeu nu poate fi definit în nici un fel, nici măcar prin cuvânt.

Esenţa secretă a Numelui a fost preluată şi în Islam: "Dumnezeu are 99 de nume, adică 100 fără unul: cel care le va cunoaşte va intra în Paradis". Marele Nume e cel secret care le întregeşte la o sută. Evocata căutare a Cuvântului pierdut e cea a Revelaţiei primordiale, având ca simbol limba primordială. În tradiţia musulmană ea ar fi fost limba siriacă (solară), o limbă aramaică din familia semitică, expresie a luminii primite în centrul spiritual primordial. Sub acest aspect, diversificarea limbii originare în mai multe limbi, la Babel (=încurcătură), descrisă în Cartea Facerii (11.6-9), a dus la pierderea cunoaşterii primordiale. Căci Revelaţia primordială e Cunoaşterea (Vidya, în sanscrită), înţelepciunea, mama Vedelor. Înţeleptul Kashyapa era "Fiul natural al Preafericitului, născut din gura Sa, născut din Dhamma, modelat de Dhamma" (Samytta nikaya 2.221). Dhamma se referă la limbajul originar, cel al lui Manu.

În tradiţia musulmană echivalentul este Dhikr. În Islam, Da'wah (chemare, invocare) se constituie într-un sistem complex de corespondenţe secrete, folosite atât pentru exorcizare, cât şi pentru meditaţie, în cadrul unui ritual ce implică un regim alimentar, respectarea codului moral (în sanskrită, Dharma), abluţiuni şi arderea de mirodenii.
Invocarea, limitată doar la Numele Divin e practicată în isihasm unde e asociată ritmului respirator, îndeosebi începând cu Nichifor din Singurătate, ceea ce sugerează corespondenţe cu tehnicile Yoga (Pranayama, ştiinţa respiraţiei).

În numărul viitor va începe publicarea unei serii de articole pe tema "Yoga şi creştinism".

Sunetul stă la originea Cosmosului. "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu" (Ioan 1.1). Cuvântul, Verbul (Vak, în sanskrită) produce Universul prin efectul vibraţiilor sunetului primordial. La început era Brahman şi el era Vak, ne spun textele vedice. În Islam, Verbul se numeşte Kalimat Allah (Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul Instaurator). Abu.Ya'qub Sejestani face din cele patru consoane ale lui Kalimat (klmt) manifestarea cuaternară a Unităţii Primordiale). Dar Allah e compus şi el din patru litere, ca şi Tetragrammonul YHWH.

Manifestarea cuaternară a Unităţii Primordiale este Ganesha (având patru mâini, patru calităţi principale: puritatea, inocenţa, înţelepciunea şi bucuria eternă), Fiul Divin care e Logosul, OM, şi care stăpâneşte chakra Muladhara (având patru petale; plexul sacral are şi el patru ramificaţii). OM e materializat în simbolul tetravalent al carbonului, baza vieţii. Muladhara are ca simbol, în afara lui OM, svastica (unul din cele mai vechi simboluri sacre, descoperit pe un fragment ceramic din Mesopotamia, datând din mileniu al V-lea). Echivalentul creştin al Fiului Divin Ganesha este Iisus, simbolizat prin prima şi ultima literă a alfabetului grecesc. "Eu sunt Alfa şi Omega" (Apocalipsa 1.8; 21.6; 22.13). Este interesant să observăm că modelul distribuţiei spaţiale a norilor celor patru electroni de valenţă ai carbonului, conţine semnul sanscrit al silabei OM, svastica, literele greceşti alfa şi omega.

Una din mantrele cele mai puternice pentru iluminarea chakrei Agnya, guvernată de Iisus, este rugăciunea dată chiar de Iisus: Tatăl nostru.

Importanţa invocării Numelui Divin străbate, de la un capăt la altul Scriptura creştină. Dar, aşa cum am arătat în avertismentul de la începutul articolului, folosirea abuzivă, fără discernământ este interzisă: "Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui" (Exod 20.7).

"Oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit" (Ioel 2.32; 2.21; Fapte 2.21). "Orice veţi cere în Numele Meu, voi face" (Ioan 14.13). "Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea" (Ioan 15.16; 16.23; 24.26). "Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei" (Ioan 17.26).

Dan Costian

 

Related Articles