POESIS - ”ITINERAR POETIC”

”Lasă cărţile şi grija
Prin ce diferă da şi nu?
Prin ce diferă binele de rău?
Ceea ce sperie pe altul trebuie să mă sperie şi pe mine?
Ce absurditate de nepătruns!
Fiecare se încălzeşte şi se umflă
Ca şi cum ar chefui la sacrificiul unui bou
Sau ca şi cum ar urca pe culmile primăverii
Eu singur rămân în pace,
imperturbabil
Ca un copilaş care
nu a râs încă
Detaşat ca un vagabond.
Fiecare strânge şi agoniseşte
Eu singur par deposedat
Ce nevinovat par!
Ce idiot sunt!
Fiecare pare rău, rău
Eu singur tac, tac
Schimbându-mă precum marea
Într-un du-te-vino neîncetat.
Fiecăruia ceva
Eu singur mă abţin
Necioplit şi încăpăţânat.
Pentru ce atât de straniu?
Ştiu să absorb hrana de la Mama mea.”

Tao-te-King (Calea şi Virtutea)
atribuit prin tradiţie lui Lao-Tzî

 

”Darurile Tale împlinesc toate dorinţele noastre de muritori şi totuşi se întorc la Tine cu nimic împuţinate.
Râul îşi împlineşte menirea zilnică; se grăbeşte spre câmpii şi sate, dar unda sa veşnică se întoarce spre spălarea picioarelor Tale.
Floarea îşi îndulceşte unda parfumului; dar ultimul prinos este dăruirea ei însăşi către Tine.
Cultul pentru Tine nu sărăceşte Universul.
Versurile poetului dăruiesc oamenilor semnificaţiile care le plac lor; dar înţelesul ultim este revelarea Ta.”

Rabindranath Tagore (1861-1941)
Ofrandă lirică

 

”Sub această piele se află un fluid.
Uneori îl numeşti Sufletul tău, alteori Prietenul tău.
Dacă te călăuzeşte dragostea, atunci când vei ajunge la destinaţie,
Ea îţi va spune, pe limba spirituală, ce trebuie să faci.
Ştiu că tu poţi deosebi o nestemată de o piatră,
Poţi deosebi un vultur de o muscă.”

Rumi, poet mistic persan (1207-1273)

 

”Va sosi vreodată ziua în care omul să descopere prin cunoaştere şi experienţă ştiinţifică şi printr-o manifestare terestră (la nivelul înţelegerii lui) ceea ce spiritul a ştiut dintotdeauna prin Dumnezeu şi ceea ce inimile noastre au putut cunoaşte prin puterea dorinţei?
Trebuie să aşteptăm moartea pentru a da eternitate sinelui nostru ideal?
Sosi-va vreodată ziua în care noi vom simţi cu degetele mâinii marile secrete pe care nu le percepem decât cu degetele credinţei?”

Khalil Gibran (1883-1931)
Iram, cetatea coloanelor Înalte, în "Secretele inimii"

 

Related Articles