Arta Plastică - ”PENTRU CE EXISTĂ FRUMUSEŢEA, CREATIVITATEA ?”

Putem spune că Frumuseţea se referă la tot ceea ce declanşează o stare de bine, de conştiinţă fără gânduri, de bucurie liniştită, chiar o senzaţie de exaltare care dă o certitudine interioară, de nedescris, într-o dimensiune dincolo de lumea fenomenelor materiale. Înţelegerea acestei Frumuseţi ne copleşeşte cu bogăţii subtile.

Ceea ce distinge Frumosul de Bine este aparenta sa "inutilitate": Binele ne procură recompense karmice în timp ce Frumuseţea rămâne un cadou absolut gratuit al Naturii. Ea ne permite să gustăm Bucuria divină şi îndeamnă sufletul către evoluţie.
Această aparentă "inutilitate" s-a impus în cultura occidentală în perioada industrializării, în timpul evoluţiei accelerate a ştiinţelor fizice. Materialismul extrem a deformat sensul esteticii: un obiect devine frumos prin utilitatea sa.

Acest demers îndreptat spre posesiune a înăbuşit rolul subtil şi fundamental al Frumuseţii.
La fel ca şi Devoţiunea, Frumuseţea este o cale mai directă către înălţarea spirituală: căutarea armoniei, grija faţă de estetică precum şi actul de a crea şi de a se exprima într-un mod dezinteresat devin cheia de acces. Adică, cu cât înţelegem mai bine armonia lumii fizice, cu atât mai mult participăm la creaţie şi la bucuria creaţiei.

Frumuseţea ne proiectează în bucurie, pentru că Ea este sinonimă cu adevărul: "Cauza lumii s-a născut din bucurie; Ea se manifestă pentru bucurie şi se resoarbe în bucurie, în Beatitudine infinită" (Tagore: "Sadhana").
Aşa-zisa "urâţenie" este în mare măsură o deformare a privirii, o limitare impusă de activitatea mentală. Shri Mataji ne spune adesea că ochii nu reacţionează. Numai proiecţiile mentale, condiţionările creează turbulenţe (Diwali Puja, Hampstead, 1989). Numai atunci când reacţiile se estompează putem să absorbim tot ce este auspicios, şi deci să ne scăldăm în bucurie. Numai atunci când un lucru încetează de a mai face obiectul unei utilităţi, el devine izvor de bucurie şi în acelaşi timp, ne aparţine în întregime. Christos ne spune: "Fericiţi cei umili, căci ei vor moşteni Pământul".

Frumuseţea nu este deci un aspect izolat, inutil sau neimportant pentru viaţa spirituală. Ea face parte integrantă şi este nedisociabilă de evoluţia noastră. Ne simţim nelalocul nostru în austeritate, în aceeaşi măsură ca şi într-o acumulare de obiecte utile, chiar dacă ele au fost adunate doar pentru a demonstra reuşita socială prin intermediul bogăţiilor materiale. Adevărata renunţare nu constă în a respinge lucrurile care sunt agreabile, ci în a te detaşa de aspectul lor practic sau utilitar, ca şi de reprezentarea lor pur mondenă.

Această căutare a armoniei se află în interiorul nostru şi constituie o putere de ascensiune indispensabilă. În Sahaja Yoga această putere se află în Swadisthan Chakra. Ştim că Zeitatea care rezidă în acest centru este Shri Saraswati al cărei nume are două înţelesuri: "Cea care curge" şi "Cea pentru care Sahaja Yoga este viaţa sa". În prima accepţiune, este puterea care curge armonios în acţiune: actul şi procesul constituie unul şi acelaşi lucru. Ea nu este nimic altceva decât spontaneitatea însăşi.

Pentru ca binecuvântările lui Shri Saraswati să se manifeste în noi, trebuie să respectăm aceste patru condiţii: în cele patru braţe ale Sale, Shri Saraswati ţine de obicei:

1. Mătăniile: simbolul atenţiei pure (Nirmala Chitta), stabile şi ferme în acţiune. Este în acelaşi timp simbolul umilinţei, al supunerii totale faţă de această putere "care curge". Totul trebuie înfăptuit în mod dezinteresat dacă vrem ca Ea să ne conducă dincolo de aparenţe.
2. Lotusul: simbol al binecuvântărilor. Aici Lakshmi şi Saraswati nu merg mână în mână: manifestarea principiului de Lakshmi din noi prin generozitate, ne va procura bogăţii materiale, în timp ce căutarea armoniei şi a expresiei sale sunt prin ele însele binecuvântări ale unor bogăţii subtile.
3. Cartea: este cartea Cunoaşterii Pure, a Scripturilor sfinte (vom reveni asupra ei mai jos).
4. Lăuta: instrument de muzică clasică, iubit de Zei. Ea este în acelaşi timp simbolul muzicii ca şi al necesităţii absolute a artelor şi a creativităţii pentru a fi pe placul Divinităţilor.

Muzica a fost întotdeauna considerată ca fiind arta cea mai pură: în momentul Creaţiei, al separării lui Saraswati şi Brahmadeva, primul lucru care a fost creat a fost sunetul AUM, care rămâne Sunetul Primordial. Prin aceasta muzica produce un impact imediat asupra sistemului subtil interior. Este foarte dificil să explici mental aceste lucruri. În timp ce artele vizuale trec mai întâi prin privire, înainte de a atinge sufletul. Nu întâmplător marii maeştri ai picturii vorbesc de "sonoritate", de "vibraţiile" emise de anumite culori. Ei au vorbit de asemenea despre forme, pentru a exprima mişcarea în interiorul Unităţii nedisociabile a tuturor lucrurilor.

În poezia pură, poeţii realizaţi sunt mai sensibili la sonoritatea cuvântului decât la semnificaţia acestuia. Cuvântul nu este decât conţinutul: este trecător. Sensul lui se schimbă de-a lungul timpului, dar sonoritatea, Sunetul Primordial care îl animă rămâne nemuritor. Muzicalitatea ascunsă în spatele cuvântului este cea care va acţiona asupra sufletului; această vibraţie creată de sunet este cea care va hrăni sufletul şi îl va înălţa dincolo de aparenţa literară.

De exemplu: "Le vierge, le vivace et le bel aujourd'hui" (virginal, vioiul şi frumosul azi) (Mallarm). Aici, putem constata că sensul cuvântului are numai o funcţie de orientare: "virginul", puritatea părţii stângi prin devoţiune; "vioiul", mişcarea, proprie părţii drepte; şi "frumosul azi", momentul prezent al canalului central. Sonoritatea este cea care ne dă acest impact de bucurie interioară, care este scopul final.

Să mai luăm ca exemplu un vers al unui poet romantic: "Une fontain qui pleure est une ame qui souffre" (O fântână care plânge este un suflet care suferă). Această drăgălăşenie aparentă, această sonoritate de cântec de leagăn ca şi falsa atribuire a unor comportamente umane, unei fântâni (la fontaine livre la source vive - fântâna dezvăluie izvorul viu), ne abat de la destinaţia adevărată şi ne închid într-o lume a aparenţelor.

 

Antonietta

 

Related Articles