MEDICINĂ - ”MEDICINA AYURVEDICĂ” (II)

(urmare din numărul precedent)

  Una din diferenţele majore între medicina ayurvedică şi cea alopată, constă în faptul că prima face referire la Karma şi la rugăciuni. Tratatul Charaka Samhita aminteşte că medicina ayurvedică este de origine divină:
(...) Astfel, în timp ce oamenii virtuoşi erau afectaţi de tot felul de boli, înţelepţii plini de compasiune s-au strâns pe povârnişurile auspicioase ale munţilor Himalaya pentru a găsi o soluţie la aceste rele. După o lungă deliberare, înţelepţii au conchis că ajutorul nu putea veni decât de la Indra, Regele Nemuritorilor, care primise el însuşi "ştiinţa vieţii" de la Ashwini, medicii lui Dumnezeu.

Dar cine oare dintre înţelepţi era destul de hotărât pentru a-l întâlni pe Regele Nemuritorilor la Curtea sa cerească? După o tăcere lungă şi apăsătoare, cel ce a rupt în cele din urmă tăcerea şi s-a oferit să facă demersul a fost înţeleptul Bharadwaja cunoscut pentru austerităţile sale.

Charaka Samhita relatează cum Indra, Căpetenia Zeilor, i-a dat Ayurveda lui Bharadwaja şi acesta din urmă a fost primul care a răspândit pe pământ ştiinţa ei. Satisfăcuţi de acest mesaj important, înţelepţii au invitat şase mari notorietăţi să clasifice aceste date şi să alcătuiască un tratat. Un comitet de judecători a ales compilaţia unuia dintre ei declarând că lucrarea alcătuită de Agnivesa era cea mai bună şi deci aceasta va fi de acum înainte textul oficial de referinţă în materie de ştiinţe medicale.

După cum arăta Charaka, cunoaşterea Ayurvedei nu are început şi a existat din toate timpurile. Să încercăm, deci, să-i aflăm locul în istoria indiană...

Înainte de năvălirea arienilor vedici prin nord-estul subcontinentului, în India au existat civilizaţii precum cea de la Mohenjodaro. De fapt, pentru unii arheologi, această civilizaţie s-ar putea datora unuia din primele grupuri de arieni sosiţi în India acum patru mii de ani. Este greu de spus dacă această civilizaţie era de origine dravidiană sau asiriană ori babiloniană; oricare ar fi însă adevărul, modul de viaţă al acestui popor era foarte urbanizat, cu străzi largi, pieţe publice, băi, canalizare. Din punct de vedere medical, se presupune că acest popor poseda deja un simţ al igienei şi cunoştinţe medicale deloc neglijabile. Se pare că era cunoscută utilizarea medicamentelor de origine minerală; acest lucru era practicat şi de dravidieni. În cultura dravidiană (prevedică) cultul lui Shiva, care se afla la mare cinste, era asociat unui sistem medical (Siddha) care folosea minerale precum mercurul, sulfurile, fierul, cuprul, aurul, arsenicul, dar şi otrăvurile vegetale.

Civilizaţia dravidiană era puternic dezvoltată în sud, în podişul Deccan la miazăzi de Vindhya şi în câmpiile din sudul Indiei. Aici, în Deccan au fost răniţi Rama şi Lakshmana, iar generalul maimuţelor, Hanumana, a zburat către nord, în Himalaya pentru a aduce de acolo planta medicinală care i-a salvat pe cei doi eroi. Împreună cu munţii Himalaya, Deccanul şi sudul Indiei reprezintă teritoriile indiene cele mai bogate în ierburi şi minerale.

Omul a învăţat încă de la începuturile evoluţiei sale să aplice medicina observând acţiunile curative ale naturii şi practica animalelor şi păsărilor. A văzut, de exemplu, cum câinii şi pisicile foloseau diferite ierburi pentru proprietăţile lor emetice sau purgative; a constatat că păianjenul mesteca frunzele de Plantago major (pătlagină) pentru a contracara efectul otrăvii, că mistreţul se îngrijea cu frunzele de iederă... În epoca vedică se foloseau doar ierburile de leac, iar omul avea obiceiul să le planteze pe un teren alăturat grădinii sale. Îngrijirea bolnavului era considerată un act sacru şi era însoţită de rostirea mantrelor. Îmbinarea religiei cu medicina se datora învăţăturilor deţinute de rishi, posesori ai cunoaşterii în acea perioadă. Rishi se retrăseseră departe de lume şi singurul lor scop era căutarea cunoaşterii.

Vechii arieni cunoşteau bine anatomia animalelor precum vaca, oaia, calul, datorită sacrificării acestora în scopuri sacre. Anatomia umană s-a dezvoltat în timpul războaielor dintre triburile şi clanurile rivale, ceea ce a determinat oamenii din acea epocă să-şi însuşească tehnicile chirurgicale. Medicina indiană a atins apogeul chiar înaintea apariţiei lui Buddha, în sec. al VIII-lea î.e.c., când medicii indieni erau invitaţi la Jundishapur şi Bagdad pentru a acorda consultaţii şi a conduce spitalele. Studenţii veniţi de la Roma, din Grecia şi din China soseau în India, atraşi de această ţară, pentru a studia aici artele şi tehnicile care înfloreau; astfel, medicina grecească şi cea romană vor purta amprenta de neşters a influenţei ayurvedice.

Aceste măreţe realizări au atins culmea în perioada lui Asoka (1) , atunci când cultura Indiei s-a răspândit peste ocean, către sud şi de-a curmezişul munţilor, spre nord. Marea Indie (care includea Tibetul, o parte din insula Java, Sumatra la est şi se întindea la apus până în Persia şi aproape de ţărmurile Greciei) nu s-a înstăpânit prin cuceririle sale militare sau pe calea comerţului ci datorită preoţilor şi misionarilor care răspândeau cunoştinţele şi metodele terapeutice, atât pe tărâmul spiritual cât şi pe cel fizic.

În secolul al VII-lea, studenţii arabi au fost atraşi de medicina ayurvedică, şi majoritatea cărţilor ayurvedice au fost traduse în arabă. Se poate spune că sistemul medicinei Unani pe care îl folosesc arabii îşi are cu siguranţă rădăcinile în India.

În timpul perioadei islamice până în sec. al XVI-lea, Ayurveda a suferit la rândul său influenţele medicinei Unani şi a celei europene.

Sub Imperiul Britanic, literatura şi ştiinţele occidentale au impregnat India, iar Ayurveda a început să fie alterată; orişicine îşi zicea medic ayurvedic, făcând un secret din medicina ayurvedică... aceasta reprezentând, de fapt, pentru ei... un mister!

În timpul primei jumătăţi a secolului al XX-lea, India şi-a restabilit supremaţia în domeniul medical (ca şi în altele), sub influenţa curentelor spirituale conduse de Tagore şi Gandhi. Odată cu Independenţa, indienii au vrut, mai mult ca oricând, să reînvie era de aur a Ayurvedei. A avut loc un adevărat reviriment al Indiei în toate domeniile, şi studiul limbii sanskrite prin intermediul Royal Asiatic Society a jucat un rol important în acest proces.

India a ştiut să îmbine medicina modernă cu străvechea medicină ayurvedică şi a ajuns astfel la un sistem care nu este cu nimic mai prejos de cele existente în alte ţări ale lumii.

Bernadette Bonnefoi

(1) Unul dintre cei mai mari suverani ai Indiei care a domnit între anii 264 şi 227 î.e.c. ; convertit la buddhism, el a stăpânit un vast imperiu.

 

Related Articles