”WILLIAM BLAKE - FILOSOF, POET ŞI ARTIST ILUMINAT”

  În sânul acestui monstru rece în care s-a transformat Occidentul, produs al unei activităţi orientate exclusiv către "canalul drept" al fiinţei umane, suferim cu toţii de inhibiţia "canalului stâng": contemplaţia, poezia, savoarea suspendării timpului, toate aceste valori care sunt izvor de bucurie, au devenit impracticabile.

În acest context, artistul sau poetul - însărcinat de zei "să exprime emoţiile universale", după formula lui Tagore - suferă mai mult decât oricare altul. Confruntat cu ostilitatea sau cu indiferenţa generală, simţindu-se persecutat, el nu întârzie să lunece şi să se rătăcească în Subconştient, care e plasat pe povârnişul său natural.

Baudelaire, Rimbaud, suprarealiştii, Van Gogh, Gauguin, etc. toţi poeţii şi artiştii "căutători" contemporani şi de odinioară, s-au pierdut şi înecat în mlaştina Subconştientului. Cei ce s-au menţinut la suprafaţă au suportat frământările disperării şi revoltei...
În această pădure lovită de trăsnet, unul singur a rămas în picioare, limpede şi transparent; unul singur şi-a trăit viaţa simplă şi dreaptă ca un I , neabătându-se deloc de la idealul spiritual care îl stăpânea, neadmiţând nici un compromis: el a fost William Blake.

Cu toate acestea, şi el a "mers şerpuind pe cremenile Zorilor", şi el a explorat abisurile sufletului... şi el a cules neînţelegerea, adică ostilitatea generală...

"Trebuie să fi plâns în singurătatea sa... Nu putea fi recunoscut, era imposibil. Spirite atât de primitive nu puteau primi ceva atât de sublim şi de măreţ.
(...) Dar ştiam cine era, ce făcea şi de ce se afla acolo... Nu se cunosc prea multe despre acest subiect, căci nu se poate înţelege din cărţi ce a reprezentat el. Era manifestarea lui Bhairava, pe care voi îl numiţi Arhanghelul Mihail şi a Sf. Gheorghe, care este protectorul Angliei. De aceea a trebuit să se încarneze, iar rolul lui era să vorbească despre Divin, în mod deschis şi fără teamă". (Shri Mataji, Paris, 1 martie 1987).

"Când Iisus a murit, eram alături". "Socrate eram eu... în fine, ceva ca un frate. Trebuie că am stat de vorbă împreună. Ca şi cu Iisus Christos. Am o amintire vagă că I-am cunoscut". Aşa vorbea, în timpul unei conversaţii, cel care era numit "Blake nebunul".

Născut la Londra, la 28 noiembrie 1757, în familia modestă a unui negustor de mărunţişuri, William Blake a fost un copil visător, bântuit - de la vârsta de patru ani - de viziuni cereşti (copac cu îngeri, etc.) pe care le povestea tatălui său care era scandalizat. Fiind atras de desen şi de gravură, tatăl l-a încredinţat diverşilor maeştri pentru a-i permite o formaţie de gravor, meserie pe care o va exercita toată viaţa.

Dar particularitatea lui William Blake rezida în personalitatea lui, care dezvăluia o natură "ne" sau "supra-umană"... Se afla mereu într-un plan supranatural, fără ca pentru aceasta să înceteze a trăi normal, adică să muncească şi să iubească potrivit "dharmei" celei mai naturale şi mai transparente.

După cum spunea el însuşi, se afla "zi şi noapte la porunca trimişilor cereşti". Pentru el, Arta nu era un scop în sine, ci un mijloc de a transmite lumii oarbe, viziunile care îi erau hărăzite ca unui favorit.
Ceea ce vedea sau auzea din lumea de dincolo, el desena şi consemna în scris, fără a aduce nici o modificare, ceea ce explică o anumită "imperfecţiune", un anume amestec în forma şi în fondul operelor sale - mai cu seamă scrise - care ne derutează şi uneori ne indispun dacă le abordăm dintr-un unghi pur artistic sau literar...

Dar nu ar trebui să o uităm pe cea care cu blândeţe, răbdare şi admiraţie, l-a susţinut până în pânzele albe pe credinciosul ei soţ, în muncă dar şi sub raport moral... În ultimul ceas al vieţii, "iubita lui Katherine" cum îşi numea soţia, i-a ţinut mâna pentru a-l ajuta să moară, aşa cum i-o ţinuse de atâtea ori pentru a-l susţine când era bântuit de viziuni.

William Blake s-a stins cântând, pe o muzică de el compusă - căci era şi muzician - psalmi, ai căror slove, spunea el, nu îi aparţineau, ci veneau din ceruri...

"Negaţia trebuie distrusă pentru a răscumpăra Contrariile.
Negaţia este spectrul. Puterea de a raţiona se află în om.
Aceasta este o iluzie, un corp străin, altoit pe un Spirit nemuritor.
Iată Eul ce trebuie distrus pentru totdeauna.
Spre a purifica faţa Spiritului meu prin scrutarea de sine,
Spre a mă scălda în apele vii, spre a mă spăla de Inuman,
Vin, întru negaţia mea însumi şi exaltarea inspiraţiei,
Pentru a respinge demonstraţia şi a o strivi sub Credinţa în Mântuitorul nostru..."

François Folsheld

 

Related Articles