FILOSOFIE ŞI ŞTIINŢĂ - ”DIALOG TAGORE - EINSTEIN : DESPRE FRUMOS ŞI ADEVĂR”

  Cu ocazia unui ciclu de conferinţe pe care Rabindranath Tagore le-a ţinut în Europa, marele scriitor şi filosof indian, laureat al Premiului Nobel l-a întâlnit, în ziua de 14 iule 1930, pe celebrul fizician Albert Einstein, laureat şi el al aceleiaşi prestigioase distincţii. Întâlnirea a avut loc la reşedinţa celui din urmă, de la Kaputh, cu care ocazie s-a desfăşurat un dialog din care redăm mai jos câteva fragmente semnificative. Prin termenul de Om (cu majusculă) Tagore înţelegea Omul Etern, Omul Universal, adică supra-personal.

Tagore: Personalitatea infinită a Omului cuprinde Universul. Nu există nimic care să nu poată fi depăşit de personalitatea umană şi acest fapt dovedeşte că adevărul universului este adevărul uman. Iată, ca exemplu, un fapt ştiinţific: materia este compusă din protoni şi electroni, cu spaţii între ei; şi totuşi materia este solidă. În acelaşi mod umanitatea este compusă din indivizi; iar între ei există legătura raporturilor umane care conferă lumii omului o vie solidaritate. Întregul Univers este legat de noi într-un fel asemănător, este un univers uman. Am urmărit acest lucru în artă, literatură şi conştiinţa religioasă.
Einstein: Există două concepţii diferite în problema naturii Universului: 1. Lumea ca unitate dependentă de umanitate; 2. Lumea ca realitate independentă de factorul uman.
T: Când universul nostru este în armonie cu Omul, veşnicia, noi îl recunoaştem ca pe o realitate, îi simţim frumuseţea.
E: E o concepţie pur omenească asupra Universului.
T: Nu pot avea o altă părere. Lumea aceasta este o lume umană - conceperea sa ştiinţifică e asemănătoare conceperii omului ştiinţific. Există o limită a raţiunii şi a bucuriei care îi dă veridicitate, măsura Omului Etern ale cărui experienţe se trag din ale noastre (...)
E: Adevărul, altfel spus frumuseţea, nu este independentă de om ?
T: Nu.
E: Deci, dacă n-ar fi existat mai multe fiinţe umane, Apollo din Belvedere ar fi încetat să fie frumos ?
T: Da.
E: Sunt de acord cu această concepţie despre frumuseţe, dar nu şi în ce priveşte adevărul.
T: De ce nu: adevărul este realizat de om.
E: Eu nu pot dovedi că este justă concepţia mea, de vreme ce ea este religia mea.
T: Frumuseţea se află în idealul armoniei perfecte din Fiinţa Universală (1), adevărul fiind corecta percepere a Spiritului Universal (2). Noi, indivizii, ne apropiem de ea cu ajutorul greşelilor noastre, prin experienţele acumulate, prin conştiinţa noastră luminată - cum am putea fără toate acestea să cunoaştem adevărul ?
E: Eu nu pot dovedi în mod ştiinţific că adevărul trebuie să fie înţeles ca un adevăr independent de om; dar cred cu putere în el. De pildă că teorema pitagoreică în geometrie stabileşte ceva cu aproximaţie adevărat, independent de existenţa omului. Intr-un fel sau altul, există o realitate independentă de om, există de asemenea un adevăr relativ privitor la această realitate; totodată, negarea primei atrage după sine imposibilitatea existenţei celeilalte.
T: Adevărul, care face corp comun cu Fiinţa Universală, trebuie să fie uman în esenţă; altfel ceea ce înţelegem prin adevăr nu va putea fi numit astfel niciodată; mă refer cel puţin la adevărul descris ca ştiinţific şi care nu poate fi atins decât prin logică, adică printr-un organ uman de raţionament. După filosofia indiană există Brahma, Adevărul absolut care nu poate fi cunoscut nici prin izolarea spiritului individual (3), nici descris prin cuvinte, ci numai realizat prin contopirea completă a individului cu infinitul (4). Dar un asemenea Adevăr nu poate aparţine ştiinţei. Natura adevărului pe care-l discutăm este o aparenţă, adică ceea ce spiritului uman îi pare a fi adevărat, este deci uman şi poate fi numit Maya sau iluzie.
E: Deci, în concepţia dumneavoastră, care poate fi şi concepţia indiană, nu există iluzia individului ci a umanităţii întregi.
T: În ştiinţă noi operăm cu reguli care suprimă regulile particulare ale spiritului individual şi atingem astfel acea înţelegere a adevărului care rezidă în spiritul Omului Universal.
E: Problema ar fi însă: adevărul există independent de conştiinţa noastră ?
T: Ceea ce numim noi adevăr se găseşte în armonia raţională dintre aspectele subiective şi obiective ale realităţii, ambele aparţinând Omului supra-individual (...)
E: Noi atribuim adevărului o obiectivitate supra-umană: ea este indispensabilă pentru noi, această realitate care e independentă de existenţa noastră, de experienţa şi de inteligenţa noastră - deşi n-am putea spune ce reprezintă.
T: Ştiinţa a dovedit că masa, în calitate de obiect solid, este o aparenţă şi, în consecinţă, obiectul recunoscut ca atare de inteligenţa umană n-ar exista dacă această inteligenţă n-ar fi acolo. În acelaşi timp trebuie admis că faptul ultimei realităţi fizice a mesei n-ar fi nimic decât o multitudine de centre de forţă electrică, divizate şi rotitoare, aparţinând deopotrivă inteligenţei umane.
În perceperea adevărului există un conflict perpetuu între Spiritul uman Universal şi acelaşi spirit închis în individ. Există şi un acord continuu care se stabileşte între ştiinţele noastre, filosofia şi etica noastră. Oricum, dacă există un adevăr absolut fără nici un raport cu umanitatea, el este complet non-existent. Nu e greu de imaginat o concepţie după care ordinea lucrurilor nu se realizează în spaţiu, ci numai în timp, ca ordinea notelor în muzică. Ideea despre realitate a unei asemenea concepţii este aliată realităţii muzicale, în care geometria lui Pitagora nu mai are nici un sens. Există realitatea hârtiei, infinit diferită de realitatea literaturii, căci pentru tipul de inteligenţă posedată de moliile care mănâncă hârtia literatura nu există; totodată pentru spiritul Omului, literatura are o mai mare valoare decât hârtia însăşi. La fel, dacă există un adevăr care nu are nici o relaţie sensitivă sau raţională cu spiritul uman, el nu va însemna nimic atâta timp cât noi vom rămâne fiinţe umane.
E: Atunci eu sunt mai religios decât dumneavoastră !
T: Religia mea rezidă în acordul Omului supra-personal, Spiritul uman Universal, cu fiinţa mea individuală, ceea ce a constituit şi subiectul conferinţelor Hibbert (5).
----------------------------------------------------------------
Această confruntare între doi titani, fiecare receptiv la domeniul de elecţie al celuilalt, ne-a sugerat să vă invităm, dragi cititori, la o dezbatere pe tema: CINE ARE DREPTATE ?
Vă rugăm să ne trimiteţi opiniile dumneavoastră pe adresa redacţiei, cu menţionarea titlului temei.
În numerele viitoare ale revistei vom publica cele mai interesante păreri şi comentariul nostru asupra acestei pasionante probleme.
------------
(1) Virata (n.t.);
(2) Brahman (n.t.)
(3) Atman (n.t.);
(4) Yoga.
(5) Rabindranath Tagore fusese invitat de către Fundaţia Hibbert pentru a susţine la Oxford un ciclu de conferinţe (n.t.).