Aspectele medicale ale meditaţiei Sahaja Yoga explicate de Prof. Dr. Umesh C. Rai

Realitatea.ro

O bună parte din efectele benefice ale practicilor Yoga se bazează pe o formă sau alta de relaxare progresivă. Conform unei prezentări a Sahaja Yoga ţinută de Institutul Naţional de Sănătate (NIH) Bethesda, Maryland, SUA, Dr. Umesh C. Rai, un renumit medic fiziolog din India, a revelat o metodă de meditaţie simplă dar demonstrată ştiinţific, cunoscută sub numele de Sahaja Yoga. Acesta afirma ca vindecarea astmei bronhice, a hipertensiunii şi a cancerului începe cu propria noastră energie.

Prezentarea domnului Dr. Rai a detaliat modul în care meditaţia Sahaja Yoga şi curăţarea centrilor energetici subtili pot preveni şi vindeca hipertensiunea şi Ischemia Cardiacă, Astmul bronhic, epilepsia idiopatică, migrenele şi o mulţime de alte boli psihosomatice. Vorbind despre rolul Sahaja Yoga în tratarea cancerului, prof. Rai a spus că meditaţia Sahaja Yoga întăreşte sistemul imunitar şi prin aceasta poate preveni apariţia cancerului la fiinţele umane. Multe cazuri de cancer au fost tratate şi durata de viata a pacienţilor cu cancer a fost prelungită faţă de un grup unde Sahaja Yoga nu a fost disponibilă.

Prof. Rai tratează cazuri de boli incurabile din toată lumea la Centrul Internaţional de Cercetare si Sănătate (International Research and Health Center) din Mombay, India cu un succes remarcabil. Centrul este unic în lume prin diagnosticarea şi tratarea pacienţilor prin Conştiinţa Vibratorie, o întelegere subtilă dezvoltată prin meditaţia Sahaja Yoga, a energiilor care stau la baza funcţionării diferitelor sisteme ale corpului. Prof. Rai a arătat de asemenea o înregistrare video cu interviuri acordate de pacienţi din SUA, Marea Britanie, Mexic, Germania, Brazilia, Rusia, India, etc. care fuseseră trataţi la acest centru şi au fost vindecaţi.

Sahaja Yoga, care a fost fondată în 1970 de Dr. Shri Mataji Nirmala Devi, trezeşte o energie primordială aflată în stare latentă la baza coloanei vertebrale cu scopul vindecării minţii, a corpului şi a spiritului. Programul de meditaţie zilnică de zece minute este practicat în prezent în peste 150 de ţări cu rezultate clinice spectaculoase.

„Aceasta este o descoperire importantă în tratarea bolilor psihosomatice şi, mai important, este un pas culminant în evoluţia noastră spirituală către o conştiinţă cosmică” a explicat Dr. Rai care este Profesor Emerit la Mahatma Gandhi Mission Medical College, Mombay şi de asemenea directorul Centrului Internaţional Sahaja Yoga de Cercetare si Sănătate (International Sahaja Yoga Research and Health Center), Mombay, India ce a fost fondat in 1996 de Dr. Shri Mataji Nirmala Devi. Dr. Rai a explicat de asemenea că Sahaja Yoga este oferită gratis. „Este imposibil de pus o valoare bănească pe o energie care ne aparţine deja nouă”, a spus Dr. Rai. „Aceasta este o cunoaştere străveche şi prin practicarea ei putem obţine sănătatea fizică, mentală, socială şi spirituală după cum sunt definite de Organizaţia Mondială de Sănătate (World Health Organization)” a concluzionat el.

Gazda din partea NIH, Ph. D. George Patrick, Directorul secţiei de Terapie Recreaţională şi de Reabilitare (Recreational and Rehabilitation Therapy), i-a mulţumit Dr. Rai pentru excelenta sa prezentare şi a explicat de ce Sahaja Yoga, în afară de lupta cu problemele de sănătate de la stres până la bolile cardiovasculare, este importantă pentru cercetare. Numind Sahaja Yoga „medicină complementară”, Dr. Patrick a vorbit despre întelegerea de către NIH a necesităţii continuării studiului legăturilor minte-corp în vindecare şi despre introducerea de metode noi si eficace. „NIH crede în medicina energetică şi medicinele complementare şi vede puternicul rol al spiritualităţii în procesul de vindecare. Sahaja Yoga este bună pentru prevenirea bolilor şi pentru o bună sănătate”, a spus el. „Câteodată vindecarea nu înseamnă un leac, ci înseamnă întregirea oamenilor. Sahaja Yoga ajută acest proces şi noi suntem mulţumiţi de ceea ce vedem”, a concluzionat el.

Alături de multe alte tendinţe în medicina alternativă, cercetarea inedită aduce în faţa comunităţii ştiinţifice o metodă revolutionară şi într-adevăr holistică: Sahaja Yoga. Beneficiile ei au fost confirmate de multe studii pe cazuri clinice şi experimente în Asia, Australia şi Europa. Această abordare unică este disponibilă acum lumii medicale americane ca un răspuns viabil şi verificabil în cazul unor maladii complexe cu care se confruntă medicina modernă.

Sahaja Yoga este o terapie cognitivă ca şi o inovaţie în domeniul vindecării:
• Permite indivizilor să intervină asupra sistemului nervos central şi asupra stărilor centrilor lor energetici (chakras) şi a canalelor de energie.
• Dă acces la o formă subtilă de energie, Kundalini. Această energie poate fi accesată prin metode naturale şi lipsite de efort pentru a echilibra şi însănătoşi mintea, corpul şi emoţiile.
• Ridică constiinţa umană către o nouă dimensiune a conştiinţei colective care permite individului să simtă starea energetică a unei alte persoane şi să o ajute să o îmbunătăţească.
Câteva cercetări au confirmat beneficiile Sahaja Yoga în:
• Îmbunătăţirea sănătăţii fizice, mentale si emoţionale
• Managementul stresului
• Rol pozitiv în prevenirea bolilor cardiovasculare
• Tratarea epilepsiei, hipertensiunii şi a astmului bronhic


Prof. Dr. Umesh Rai, MBBS, MD, FIMSA, este un medic fiziolog eminent în India care a petrecut trei decade în câmpul învăţământului medical şi a câştigat multe distincţii de la diverse instituţii medicale din întreaga lume:
• Profesor emerit la Mahatma Gandhi Mission Medical College, Mombay
• Profesor vizitator la Universitatea Oxford
• Middlesex Hospital Medical School. London
• Cardiovascular Department, Universitatea Leeds
• Institute of Brain Research, Zurich
• Membru WHO
• Membru al Internationl Medical Science Academy
• Premiul Vladimir Vernidzky de la Russion Scientific Research Center of Traditional Natural Medicine

Dr. Rai a făcut cercetări despre metode de tratare holisitică prin Sahaja Yoga în ultimii ani, şi a ţinut câteva conferinţe pe această tema în întreaga lume.
Noua viziune asupra practicilor Yoga a devenit populară în multe ţări dezvoltate sub numele de Sahaja Yoga sau „yoga spontană”. Termenul vrea să sugereze faptul că antrenamentul poate avea loc oriunde (independent de supravegherea vreunui „guru”) şi că oferă o relaxare rapidă.

Sahaja Yoga are un web-site în limba ro¬mană, la adresa www.sahajayoga.ro, unde câteva înregistrări audio cu fondatoarea Sahaja Yoga, Shri Mataji Nirmala Devi, pot fi găsite.

 

Sursa: https://ziarulrealitatea.ro/aspectele-medicale-ale-meditatiei-sahaja-yoga-explicate-de-prof-dr-umesh-rain-trimis-de-florentina-tudose/

Related Articles