ÎNVĂŢĂTURA LUI BUDDHA - ”ADEVĂR, CREDINŢĂ ŞI TOLERANŢĂ”

ADEVĂRUL nu poartă etichetă : nu e nici buddhist, nici creştin, nici hindus şi nici musulman. Adevărul nu e monopolul nimănui, tot aşa cum, de exemplu, dragostea unei mame pentru copilul său nu e creştină sau buddhistă; e dragoste maternă, fără nici o altă calificare . Etichetele sectare sunt un obstacol pentru libera înţelegere a Adevărului; ele introduc în spiritul omului prejudecăţi dăunătoare.
Adesea se ridică întrebarea dacă buddhismul e o religie ori o filozofie. Nu contează cum îi spunem. Buddhismul rămâne ceea ce este, oricare ar fi eticheta pe care i-o aplicăm. Numele pe care îl dăm învăţăturii lui Buddha nu e esenţial. "Ce conţine un nume? Ceea ce numim trandafir, sub alt nume ar mirosi la fel de plăcut".

Pentru un căutător al Adevărului , e lipsit de importanţă să ştie de unde provine o idee. Originea şi dezvoltarea unei idei sunt treaba istoricului. Pentru a înţelege Adevărul, nu e necesar să ştim dacă învăţătura provine de la Mahomed sau un altul. Esenţialul e să pricepem, să înţelegem lucrurile. O relatare din Majjhima-nikaya ( suttra 140 ) ilustrează acest concept.

Buddha a întâlnit, în atelierul unui olar, un tânăr ce sosise înaintea lui. Remarcând comportarea lui corectă, l-a întrebat care e maestrul său, a cui doctrină o urmează ?
- O, prietene, îi răspunse acesta, e singuraticul Gautama, vlăstar al tribului Sakya, care a părăsit familia Sakya pentru a deveni un pustnic. Se bucură de o reputaţie celebră, potrivit căreia e un Arhant, un deplin Iluminat. El e Maestrul meu şi-i urmez doctrina.
- Unde locuieşte acum acest Preafericit, Arhantul, cel deplin Iluminat ?
- În ţinutul din nord se află, prietene, o cetate numită Savatthi. Acolo trăieşte acum Preafericitul, Arhantul, cel deplin Iluminat .
- L-ai văzut vreodată pe acest Preafericit? L-ai recunoaşte dacă l-ai vedea?
- Nu l-am văzut niciodată pe acest Preafericit şi nu l-aş recunoaşte dacă l-aş vedea.
Buddha îi spuse atunci, fără a-şi dezvălui identitatea:
- O, bhikku, te voi învăţa doctrina. Ascultă cu atenţie ce voi spune.
El a rostit pentru tânărul om o cuvântare remarcabilă, explicându-i Adevărul ( Nirodha, al treilea Adevăr Nobil ). Abia la sfârşitul acestui discurs, tânărul singuratic, al cărui nume era Pukkusati, a înţeles că cel ce i-a vorbit era însuşi Buddha . Atunci, s-a ridicat, şi mergând dinaintea lui Buddha, s-a prosternat în faţa Maestrului, cerându-şi iertare că, în ignoranţa lui, îl numise "prieten". În fine, l-a rugat să-l primească în ordinul monastic (Sangha).

Din această povestire rezultă limpede că Pukkusati, în timp ce-l asculta pe Buddha şi-i pricepea doctrina, nu ştia nici cine îi vorbea şi nici de la cine provenea învăţătura. Dar el a descoperit în aceasta Adevărul, fără etichetă. Dacă leacul e bun, boala e tămăduită. Puţin contează cine l-a preparat şi de unde vine.

Odată, Buddha trecea printr-un orăşel numit Kesaputta ,din regatul Kosala. Locuitorii erau cunoscuţi sub numele de Kalama. Aflând că Buddha se găsea la ei, Kalama merseră şi-i cerură sfatul:
-Stăpâne, pustnicii şi brahmanii care trec prin Kesaputa răspândesc şi laudă propriile doctrine şi le condamnă şi le dispreţuiesc pe ale altora. Apoi vin alţi pustnici şi brahmani care, la rândul lor, expun şi preamăresc propriile doctrine şi le condamnă şi le batjocoresc pe ale altora . Dar noi, stăpâne, rămânem mereu nedumeriţi şi nesiguri în a şti care dintre venerabilii pustnici şi brahmani a spus adevărul şi care a minţit .
Atunci , Buddha le-a dat sfatul care a rămas unic în istoria religiilor:
- Da, Kalama, e firesc să vă aflaţi în nedumerire şi nesiguranţă, căci îndoiala purcede dintr-un subiect îndoielnic. Acum, ascultaţi, Kalama: nu vă lăsaţi călăuziţi de relatări, de tradiţie sau de ceea ce aţi auzit. Nu vă lăsaţi îndrumaţi de autoritatea textelor religioase, nici de simpla logică sau interpretare, nici de plăcerea de a specula asupra părerilor, nici de posibila veridicitate, nici de gândul: "el e Maestrul nostru". Ci, Kalama, atunci când ştiţi prin voi înşivă că anumite lucruri sunt neprielnice (akusala), false şi rele, atunci renunţaţi la ele. şi când prin voi înşivă ştiţi că anumite lucruri sunt prielnice (kusala) şi bune, atunci acceptaţi-le şi urmaţi-le" (Anguttara-nikaya, Ed.Devamitta Thera, Colombo 1929, p.115).

Buddha le spunea bhikkhu ( termen având semnificaţia de "cerşetor", "cel care îşi agoniseşte hrana prin cerşit", folosit pentru a-i desemna pe călugării buddhişti, îndeosebi în ţările doctrinei Theravada: Lanka, Birmania, Thailanda, Cambodgia şi Pakistanul oriental ) şi discipolul trebuie chiar să-l examineze pe Tathagata ( literal : "cel care a ajuns la Adevăr", folosit de Buddha când se referea la el însuşi) , astfel încât să fie pe deplin convins de valoarea veritabilă a Maestrului pe care îl urmează ( Vimasaka-suttra, nr.47 din Majjhima-nikaya).

Cei ce studiază istoria religiilor sunt surprinşi nu numai de libertatea gândirii, ci şi de toleranţa permisă de Buddha.

Odată, la Nalanda, şeful unei familii importante şi bogate, pe nume Upali, care era un binecunoscut discipol laic al lui Nigantha Nataputta ( Jaina Mahavira, de la care se revendică religia jainistă), a fost trimis special de Mahavira însuşi, pentru a-l întâlni pe Buddha şi a-l învinge într-o controversă pe tema Karmei, în care concepţia lui Buddha era diferită de a lui Mahavira. Contrar aşteptărilor sale, Upali a fost pană la urmă convins că modul de a vedea al lui Buddha era corect şi cel al maestrului său era greşit. Atunci l-a rugat pe Buddha să-l accepte ca discipol laic ( upasaka ). Dar acesta i-a propus să reflecteze bine şi să nu se grăbească, deoarece "e bine pentru oameni renumiţi ca tine să cugete cu grijă". Când Upali şi-a exprimat din nou dorinţa, Buddha i-a cerut să continue să-l respecte şi să-l susţină pe vechiul său maestru religios aşa cum o făcuse şi până atunci ( Upali-suttra nr.56 din Majjhima-nikaya)

Marele împărat buddhist Asoka (sec.al III-lea î.e.n.)urmând acest exemplu nobil de toleranţă şi de înţelegere , a onorat şi a susţinut toate celelalte religii în vastul său imperiu . Într-unul din edictele sale, gravat în stancă, al cărui text e încă lizibil în zilele noastre, împăratul declara: "Nu trebuie să cinstim doar religia proprie şi să condamnăm religiile celorlalţi, ci să cinstim religiile celorlalţi pentru un motiv sau altul. Procedând astfel ajutăm la dezvoltarea propriei religii şi le aducem celorlalte un serviciu. Acţionând altminterea, săpăm groapa propriei religii şi facem rău religiilor altora. Oricine cinsteşte propria religie şi condamnă religiile altora, o face desigur, din devoţiune pentru propria religie, gândind: "îmi voi slăvi propria religie". Dar dimpotrivă, procedând aşa, dăunează propriei sale religii. De aceea înţelegerea este bună: fie ca toţi să asculte şi să binevoiască să asculte doctrinele altor religii" (Edictul Stâncii XII)

Acest spirit de toleranţă şi de înţelegere a fost, de la început, unul din idealurile cele mai de preţ ale culturii şi civilizaţiei buddhiste. De aceea nu se întâlneşte nici măcar un exemplu de persecuţie, nici o picătură de sânge vărsată întru convertirea oamenilor la buddhism, nici în propagarea lui de-a lungul unei istorii de două mii cinci sute de ani. El s-a răspândit pe tot continentul asiatic şi numără astăzi peste cinci sute de milioane de adepţi.
Aproape toate religiile se bazează pe credinţă - o credinţă mai curând " oarbă", se pare. Dar în buddhism, se pune accentul pe "a vedea, a şti, a pricepe" şi nu pe credinţă. În textele buddhiste se întâlneşte termenul "saddha" (sraddha, în sanskrită) care e tradus în general prin "credinţă". Dar saddha este de fapt o "încredere" născută din convingere, iar aspectul ce e interpretat drept "credinţă" în acest cuvânt are semnificaţia devoţiunii faţă de Buddha, faţă de Dharma (Învăţătura) şi de Sangha (colectivitatea buddhistă).

Problema credinţei se pune atunci când nu există viziune ( în toate sensurile cuvântului). De îndată ce vedem, problema credinţei dispare. Dacă vă spun că am un giuvaer în palma închisă, pentru dumneavoastră se pune problema credinţei, căci nu vedeţi ce am în palmă. Dar de îndată ce deschid palma şi vă arăt giuvaerul, nu mai e vorba de "a crede".

Musila, un discipol al lui Buddha i-a spus altui călugăr: "Prietene Savittha, fără devoţiune sau credinţă, fără înclinaţie, fără tradiţie, fără a lua în seamă raţiunile aparente, fără a mă complace în speculaţii asupra părerilor, ştiu şi văd că încetarea devenirii este Nirvana "(Samyutta-nikaya II, Ed. PTS, p.117). Iar Buddha a zis : "O, bhikku, spun că distrugerea necurăţeniilor şi impurităţilor este treaba celui care ştie şi vede şi nu a celui care nu ştie şi nu vede" ( idem III, p.152).

Walpola Rahula, L'enseignement du Buddha, Ed.du Seuil, Paris 1961

( text prelucrat)