MARI PERSONALITĂŢI - ”O PERSONALITATE DE EXCEPŢIE”

HOROSCOPUL care a făcut obiectul TESTULUI DE ASTROLOGIE prezentat cititorilor în primul număr al revistei YOGA SPONTANA aparţine, după cum s-a văzut, unei PERSONALITATI DE EXCEPTIE. Unii dintre dumneavoastră au ghicit, poate, despre cine este vorba, căci domnia sa nu este necunoscută marelui public din ţara noastră. Coperta acestui număr al revistei reproduce fotografia nativei, la vârsta de cincisprezece ani, precum şi horoscopul. Invităm cititorii să compare datele biografice (după volumul lui P.T.Rajasekharan şi R.Venkatesan: "Divine Knowledge through Vibrations", Printworld Services, Singapore, 1992, pe care le prezentăm în continuare), cu analizele astro-caracterologice trimise de cititori şi apărute în numerele 2 şi 3 ale revistei. Limitarea spaţiului ne-a obligat la o selecţie severă, publicând numai trei dintre răspunsurile cele mai interesante.
NIRMALA SALVE, binecunoscută în întreaga lume ca SHRI MATAJI NIRMALA DEVI, s-a născut, într-o familie creştină, în anul 1923, în ziua echinocţiului de primăvară, 23 martie, exact la prânz. Oraşul natal, Chindwara este situat în centrul Indiei.

Familia Salve descinde din istorica dinastie Shalivahan. O cronică a epocii (Bhavishyat Maha Purana, versetele 17-32) relatează că întemeietorul dinastiei (datând din anul 78 al erei creştine) l-a întâlnit în Kashmir pe Iisus Christos. Regele Shalivahan a fost ucis in bătălia de la Karar.

Tatăl nativei, Prasad Rao Krishnan Salve a fost cunoscut ca unul din apropiaţii lui Mahatma Gandhi, alături de care a luptat pentru independenţa Indiei. El a fost singurul creştin din Adunarea Constituantă a Uniunii Indiene în 1949. Renumit filolog, cunoştea 14 limbi şi a tradus Coranul în hindi. Soţia sa a fost prima femeie din India care a obţinut diploma în studii matematice. Cu toate acestea, viaţa ei a fost consacrată exclusiv familiei, ocupându-se de creşterea şi educarea celor unsprezece copii.

La nouă ani, NIRMALA (în sanskrită: imaculata, pura) şi-a însoţit tatăl la ashramul Sabarmati al lui Mahatma Gandhi. Recunoscând calităţile spirituale deosebite ale copilei, marele om politic a invitat-o să-şi petreacă acolo vacanţele şcolare şi să participe la meditaţiile zilnice pe care le conducea personal, la ora 4 dimineaţa.

NIRMALA SALVE a urmat apoi studii medicale pentru a descoperi legăturile dintre spiritualitate, energia subtilă Kundalini şi corpul anatomic. Au urmat ani dificili, de lipsuri materiale şi de persecuţii: tânăra luptătoare pentru Independenţă a fost închisă ca şi alţi partizani ai eliberării Indiei.

Căutătoare pasionată, în deceniile care au urmat a aprofundat domeniile filosofiei, psihologiei şi biologiei.

În anul 1947, nativa s-a căsătorit cu Chandika Prasad Shrivastava care, după ce a fost director al Shipping Corporation of India între anii 1961-1974, a fost ales timp de patru legislaturi (până în 1989) Secretar General al United Nations International Maritime Organization, fiind obligat să locuiască împreună cu familia la Londra, unde îşi avea sediul acest organism al ONU. Regina Elisabeta a Angliei i-a acordat în iulie 1990 titlul nobiliar de Sir (fiind singurul indian după Independenţă care a avut această distincţie) şi celebrul Ordin Sf. Mihai şi Sf. Gheorghe, cu rangul de cavaler comandor (Knight Commander). Guvernul indian l-a decorat în 1972 cu Ordinul Lotusului (Padmabushan), iar alte guverne i-au acordat nu mai puţin de 30 alte distincţii. În prezent Sir C.P.Shrivastava este rectorul Universităţii Maritime Mondiale din Suedia.

SHRI MATAJI a devenit mamă a două fiice, care s-au căsătorit în perioada anilor '60 şi i-au dăruit apoi patru nepoţi.

Începând cu anul 1970, când a considerat că s-a achitat de obligaţiile sale familiale, SHRI MATAJI a putut să se consacre dezvăluirii unei noi metode: SAHAJA YOGA (YOGA SPONTANA), rod al unei stăruitoare căutări pe parcursul multor decenii de studii, ce reprezintă o sinteză între esenţa clasicei Yoga şi tezaurul spiritualităţii din alte epoci şi diferite zone geografice. Fără a-şi cruţa forţele, neobosită călătoare pe cele cinci continente, SHRI MATAJI poartă mesajul său tuturor celor care îl aşteaptă.

În prezent, SAHAJA YOGA este răspândită în 66 de ţări ale lumii. Printre SAHAJA YOGHINI se numără zeci, sute de mii de persoane de la simpli ţărani la diplomaţi de carieră şi preşedinţi ai unor mari companii, de la medici de prestigiu şi academicieni, la artişti de talie internaţională sau simpli meşteşugari artizani, căci SHRI MATAJI este şi o ferventă susţinătoare a artelor şi artizanatului.

Aplicarea tratamentelor bazate pe SAHAJA YOGA în clinici din Delhi, Sydney, Londra, Moscova, St.Petersburg, Novosibirsk etc. au adus alinare multor suferinzi. În 1989 Ministerul Sănătăţii din fosta URSS a încheiat un protocol pentru aplicarea acestei metode, iar Conferinţa Medicală Internaţională organizată de Academia Petrovskaia din St.Petersburg la 14-15 sept.1994 a consemnat rezultatele pozitive obţinute în domeniul medical prin YOGA SPONTANA.

Televiziunea italiană a desemnat-o "personalitatea anului 1986". În 1989 SHRI MATAJI a fost decorată cu prestigioasa Medalie a Păcii a Naţiunilor Unite. În 1990, ziarul "Pravda" a numit opera sa: "salvarea lumii". În 1992, primarul din Cincinnati a proclamat 10 septembrie drept "ziua lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI", iar în 1993, primarul din Philadelphia a proclamat "ziua lui SHRI MATAJI NIRMALA DEVI" la 15 octombrie. Proclamaţii au fost date şi de primarii oraşelor Vancouver (la 26 sept.1994) şi Los Angeles (la 29 sept.1994). Primul Ministru al Columbiei Britanice i-a adresat salutul său cu ocazia sosirii sale în Canada. Cu prilejul vizitei efectuate în China împreună cu soţul său, SHRI MATAJI a fost întâmpinată de Primul Ministru chinez şi de alţi înalţi demnitari. Primarul din Brasilia a declarat-o membru de onoare al capitalei şi i-a înmânat cheile oraşului.

Ca o recunoaştere a contribuţiilor sale ţn domeniile medicinei, filosofiei, psihologiei şi biologiei, SHRI MATAJI a fost aleasă membru de onoare al prestigioasei Academii de Ştiinţe şi Arte din St. Petersburg, fondate de Petru cel Mare.

 

Related Articles